Profunzimi – 3 poezii şi o meditaţie

EL ADEVĂRUL IOAN 18:37
EL ÎMPĂRATUL a venit şi s-a născut in lume ca să mărturisească despre adevăr, apoi pe mine m-a născut în lume ca să mărturisească iubirea Lui, apoi pe mine m-a născut şi m-a trimis în lume ca să mărturisesc iubirea lui în adevăr. Tu dă-i onoare ca al vieţii împărat, pentru că EL ISUS HRISTOS din veşnicie fiul s-a întrupat sub soare a trăit, murit şi înviat, ca eu şi tu murind în viaţa LUI să fim neîncetat, ce împărat aşa adănc S-a aplecat, să-şi spele EL supuşii în propriul sănge, doar EL cu dragoste iubirea te-anvăţat, ca pentru cei pierduţi să mai poti plănge, EL Împăratul veşnic va veni a doua oară, văzut în toată gloria în lume, EL ADEVĂRUL tatălui va judeca, şi toţi vor recunoaşte al Său nume, deci numai întreba tot rătăcind ce e adevărul ca Pilat, ci caută-L pe EL şi recunoaşte că vina ta şi-a mea asupra LUI a luat.

Poezie de Rodica Andreevici

Între groază şi cântecul vieţii

Cândva, nu foarte demult, surprindeam străbătând pe Oceanul Atlantic o corabie. Se îndrepta spre Statele Unite dinspre Marea Britanie. În corabie erau două categorii de oameni : una reprezentată de un grup de credincioşi protestanți , numiți Moravi ( Originari din Moravia – Cehia ) și alta reprezentată de un tânăr , credincios și el , pe numele său John Wesley. Acesta era misionar.
Nu după multă vreme , corabia a fost surprinsă de o furtună puternică, O furtună din care puține corăbii scăpau. Aflat pe punte, tânărul nostru privea îngrozit când la cerul întunecat,când la valurile care amenințau să scufunde corabia,când la echipajul care încerca să țină în frâu manevrele care se impuneau.
La un moment dat Tânărul Se duse lângă catarg şi se prinse cu ambele mâini de acesta; strângea cât putea de tare catargul în mâini. Grupul de credincioşi Moravi, rămași în cabine,cânta un imn creștin. Melodia reușea să străbată până la urechile lui Wesley. Vânturile continuau să bată cu putere; valurile, din ce în ce mai mari, se ridicau până la el, ploaia biciuia totul, iar cântecul continua să răzbată zarea și să pătrundă indescifrabil în sufletul tânărului misionar.
După un timp furtuna se potoli și Wesley își desprinse mâinile de pe catarg. El merse să-i caute pe aceia care cântau; Îl găsi pe liderul grupului și îl întrebă:
-Ce fel de oameni sunteți voi de nu vă temeți de moarte?
În loc de răspuns, primi o întrebare:
-Îl cunoști pe Isus Hristos?
Tânărul răspunse că așa crede,că știe că El este mântuitorul lumii și că tocmai acesta este motivul deplasării lui în America. Primi însă aceeași întrebare de trei ori, lucru care îl puse pe gânduri.
Ajuns în America , Wesley încercă să-și îndeplinească misiunea pentru care venise: aceea de a-i aduce la Dumnezeu pe băștinași. După doi ani a fost rechemat în Anglia de șefii săi din cauza slabelor rezultate obținute. La întoarcere medită profund la întrebarea pusă de liderul Morav și reuși să ajungă la o altă înțelegere a lui Isus, iar ceea ce a urmat a fost o lucrare monumentală.
Şi astăzi există aceleași două categorii de oameni: unii care se ţin strâns de catargul vieții , îngroziți de vânturile și valurile care amenință liniștea sufletească a fiecăruia – și alţii care cântă în mijlocul furtunii fiindcă Îl cunosc pe Hristos.
Dacă suntem dintre aceia care privim fără speranță Cerul, să luăm aminte la Cântecul Vieții veşnice care, mai devreme sau mai târziu, străbate la urechile fiecărui om. Dar, dacă suntem dintre aceia care cântă, să continuăm să cântăm plini de încredere, fiind convinși că melodia aceasta va ajunge la sufletul aceluia care are nevoie.
Articol de Dumitru Tudorache.

De n-ar fi înviat Hristos

Poezie de Simion Ciubota

De n-ar fi înviat Hristos, zadarnic-ar fi fost credinţa, şi omul pururi păcătos îngemănat cu suferinţa, prin lume şi-ar fi dus căinţa, ne-nţelegănd cei biruinţa, de n-ar fi înviat Hristos. De n-ar fi înviat Isus, zadarnic ar fi fost cuvăntul, ce pretutindenea s-a spus, şi s-ampănzit cu el pământul, n-am fi ştiut ce-i legământul, şi veşnic ne-ar fi fost mormântul, de n-ar fi înviat Isus. Dar Domnul a-nviat din morţi, şi-a arătat că învierea ce-a sfărâmat închise porţi, e semnul vieţii şi puterea, ce-aduce lumii măngăierea, şi darul jertfei înfierea.

CERCETARE

1
O, an, ce treci aşa grăbit
Şi la noi nu te-ai gândit?
Cu fiecare zi ce-a trecut
Juruinţele mai vechi s-au făcut.
2
Şi am început a uita
şi a ne debarasa
De ce Ţi-am promis.
Doamne, de ce me-am permis?
3
Căci precum obişnuim
Numai bine ne dorim.
Şi la început de an
Ne facem un nou plan.
4
De vorbă stăm cu Dumnezeu
şi-i spunem: iartă tot trecutul meu.
Căci în anul ce intrăm
Tot mai mult să ne luptăm.
5
Şi nu vreau a enumera
Pentru a nu judeca,
Dar acum când anul se sfârşeşte
Fiecare se gândeşte.
6
Personal să ne-ntrebăm
Şi bine să medităm
Căci Vierul ne-a-ngrijit
Şi nimic nu ne-a lipsit.
7
Şi-acum c-a mai trecut un an
Rodit-ai tu ceva pe ram?
Sau viaţa ţi-e tot pustie
De când El te-a lăsat în vie?
8
Cu vocea ce ţi-a dăruit
Tu cum i-ai slujit?
Cu picioarele ce ţi-a dat
La cât bine-ai alergat?
9
Prin mâinile tale
Câţi au primit binecuvântare?
Şi sincer şi curat
Pentru câţi te-ai rugat?
10
Şi de vederea ce ţi-a dat
Oare cât te-ai bucurat?
Şi ochii cât ai folosit
În Biblie pentru citit?
11
Dar acum se cere roada
Doar de asta-i fost sădit.
Acum Stăpânul vrea să vadă
Pentru ce s-a ostenit.
12
Roade de nu am adus
Precum în pildă s-a spus,
Isus pentru noi mai mijloceşte
şi pentru a da rod ne mai curăţeşte.
13
Curăţarea ştim că doare
De aceia, cu răbdare
Să nu murmurăm pe cale
Căci răsplata e mai mare.
14
Mustrarea s-o primeşti cu bucurie
Că Tata ţi-o dă, El ştie
El mustră şi pedepseşte
Pe cine iubeşte.
15
Lacrimă de ai pe faţă
Şi curge în jos răzleaţă,
Nu descuraja El ştie
Cum să cureţe a Sa vie.
16
Haideţi toţi cu umilinţă
Să-I cerem şi cu căinţă
Să ne mai dea un an de îndurare
şi de binecuvântare.
17
An în care să luptăm
Suflete să ridicăm;
An în care să fim sare
Cea mai bună în mâncare.
18
Şi model de credincios
După cum ne vrea Hristos.
Chiar şi prin purtarea mea
În mine să se vadă Mesia.

19

Să fim credincioşi în toate
Celui ce ne-a scos din moarte,
Celui ce ne-a mântuit
Şi de iad ne-a izbăvit.
20
Şi-Ţi mulţumesc, Stăpâne Tată,
Pentru înţelepciunea dată!
Nimic de-aici nu-mi aparţine,
Ci totul de la Tine vine.
21
Tu vrei mereu să ne vorbeşti
Şi prin toate ne şopteşti
Doar noi să luăm aminte
Mereu la ale Tale cuvinte.
22
Bucuria mântuirii să strălucească
Pe feţe şi să lucească
Feţele de bucurie
şi să ne vedem sus, în Veşnicie!

Amin.

Poezie scrisă şi recitată de Marius Bădău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *