Apologetikos – Policarp, bătrânul episcop din Smirna

Bun găsit stimaţi ascultători.
Am plăcerea să va introduc în cadrul rubricii Apologetikos o serie de programe preluate de la Radio S.O.S. prin bunăvoinţa domnului Vasile Cabreanu despre viaţa unor apărători ai credinţei,începând din perioada Bisericii primare, trecând prin perioada evului mediu şi terminând cu perioada reformei.
Sperăm ca aceste informaţii despre aceşti oameni ai credinţei să vă motiveze în demersul dumneavoastră de apărare a credinţei înaintea celor ce vă cer socoteală în legătură cu ce credeţi, sau cu obiectul acesteia, adică Isus.
Audiţie plăcută!

Policarp, bătrânul episcop din Smirna 69+156 D.H.

În vremurile primejdioase ale Bisericii primare, martirajul era la fel de obişnuit cum sunt convertiriile.
Cu toate acestea, cei ce aveau o credinţă autentică erau sfătuiţi să nu caute martirajul, sau să îl evite, cu excepţia cazului când singura alternativă era să Îl tăgăduiască pe Hristos.

Păgânii credeau că este imposibil ca un adevărat creştin să Îl tăgăduiască pe Domnul Său.
Prin martirajul său, eroicul Policarp a oferit un exemplu prin care credincioşii au căpătat curaj şi tărie ca să-şi înfrunte propriile încercări.
Policarp a fost un creştin încă din copilărie, însă romanii nu au reuşit să îl ucidă înainte de a împlini 80 de ani. Indiferent care au fost motivele întârzierii martirajul său este primul consemnat în Istoria Bisericii. ulterioară Noului Testament.

Policarp a trăit în perioada cea mai importantă pentru formarea Bisericii la finele epocii primilor apostoli, când Biserica parcurgea o tranziţie dificilă către cea de a doua generaţie de credincioşi .
Tradiţia ne spune că el a fost ucenicul direct al lui Ioan, şi că a fost ales episcop la Smirna, Izmir-ul din Turcia de astăzi, de către unul din apostolii lui Isus.

În ultimii săi ani a încercat să pună capăt disputelor legate de timpul în care trebuie sărbătorit Paştele şi s-a împotrivit unuia dintre cei mai periculoşi eretici ai Bisericii: gnosticul Marcion, pe care l-a numit cel dintâi născut al Satanei atunci când l-a întâlnit la Roma.
De asemenea, Policarp a contribuit la convertirea multora dintre gnostici. Singura lui scriere care s-a păstrat, este o scrisoare pastoralăadresată Bisericii din Filipi şi aceasta scoate în evidenţă faptul că avea prea puţină educaţie academică, şi că era un om fără pretenţii, umil şi direct.
Aceste trăsături ale sale se văd mai ales în relatarea martiriului său care a fost scrisă la mai puţin de un andupă moartea sa.
Nu este în ăîntregime limpede de ce la vârsta de 86 de ani, el a fost pe neaşteptate arestat.
Dar când a auzit că oficialii romani aveau intenţia să îl aresteze,s-a hotărât să îi aştepte la el acasă.
Prietenii cuprinşi de panică l-au sfătuit să fugă. Aşadar, pentru a-i linişti, a fost de acord să se retragă pe o mică proprietate în afara oraşului.
În timp ce se ruga acolo însă, a avut un fel de viziune.
Nu ştim ce a văzut sau auzit, dar le-a spus prietenilor, citez:
” Trebuie să fiu ars de viu”.
În cele din urmă, soldaţii romani au aflat unde se găsea Policarp, şi au venit la uşa lui.

Când prietenii l-au sfătuit să fugă, Policarp a răspuns. Citez:
„Facă-se voia lui Dumnezeu!”
Şi a deschis soldaţilor uşa.
Soldaţii romani au dat buzna, şi l-au arestat pe Policarp.
El a cerut voie să se roage, înainte de a fi luat.
Cuvintele sale au mişcat până şi inimile celor însărcinaţi cu execuţia sa. A fost escortat înaintea proconsulului local Statius Quadratus care l-a interogat înaintea unei mulţimi de curioşi.
Policarp nu părea tulburat de interogatoriu.
A purtat cu proconsuluul un dialog abil, până acesta şi-a pierdut răbdarea, şi l-a ameninţat pe Policarp că îl va arunca la fiare, că îl va arde pe rug, şi aşa mai departe.

Policarp i-a spus lui Quadratus că focul său va dura foarte puţin, dar focul judecăţii rezervat celor păcătoşi nu se va stinge.
Apoi Policarp a încheiat zicând:
” De ce amâni_ ? Hai fă ceea ce vrei să faci.”
Proconsulul a stăruit de el ca să să renunţe la Hristos, ca să poată fi eliberat.
Însă determinarea lui Policarp a rămas fermă.

Citez:
” L-am slujit timp de 86 de ani. Nu mi-a făcut niciodată nici o nedreptate. Cum aş putea eu să Îl hulesc pe Regele meu care m-a mântuit? ”

Atunci soldaţii au pus mâna pe el, cu gând să îl pironească pe rug.
Policarp le-a zis:
„Lăsaţi-mă aşa. Căci Cel ce îmi dă puterea să sufăr focul îmi va da şi puterea să rămân nemişcat, chiar şi fără măsura de siguranţă pe care o aşteptaţi din partea piroanelor.”
Soldaţii nu l-au mai pironit în cuie,ci doar l-au legat.

El şi-a pus mâinile la spate, şi ca un berbece ales dintr-o mare turmă de oi, şi pregătit să fie adus ca o jertfă de bun miros pe altarul lui Dumnezeu, a privit spre cer şi a zis.
Citat:
” Doamne Dumnezeule Atotputernic, Tatăl Preaiubitului şi Fericitului Tău Fiu Isus Hristos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta,Dumnezeul Îngerilor, şi al puterilor, al tuturor creaturilor, şi al întregului neam de oameni, care au trăit fără prihană înaintea ta, îţi aduc laudă că m-ai găsit vrednic pentru o zi ca aceasta, şi pentru ora aceasta, ca să fac parte din rândul martirilor Tăi, pentru potirul lui Hristos, pentru învierea întru viaţa veşnică a sufletului şi a trupului, prin nemurirea dată de Duhul Sfânt, între care să fiu primit şi eu astăzi înaintea Ta, ca o jertfă grasă şi de bun miros, după cum Tu Dumnezeule, de-a pururi Adevărat, ai rânduit şi mi-ai descoperit dinainte, şi acum s-a împlinit. De aceea, Te laud pentru toate lucrurile Tale, Te binecuvântez şi te slăvesc împreună cu Cerescul Fiu Isus Hristos , şi alături de Duhul Sfânt, să fie gloria, acum şi în veacurile ce va să vină. Amin.”
La ultimul său cuvânt, torţa a aprins focul. şi acesta s-a înălţat dintr-o dată, însă flăcările lui se arcuiau ca o cupolă, în jurul victimei.
Văzând că focul nu îşi face datoria, ofiţerul l-a învinuit pe Policarp şi l-a străpuns cu o sabie. Eminentul sfânt şi-a dat atunci Duhul.
A fost mai mult o zi de triumf decât o zi de tragedie.
Astfel, acest viteaz şi adevărat om al lui Dumnezeu şi-a primit cununa vieţii.
Cronicarul care a consemnat martiriul său a confirmat că: Citat.
” Nu a fost asemenea cărnii care arde, ci asemenea pâinii care se coace, ori asemenea aurului şi argintului care se purifică în cuptor.”
Relatarea cronicarului se încheie, precizând că moartea lui Policarp a rămas în memoria oamenilor. Citat.
„Chiar şi păgânii vorbesc despre ea în toate locurile.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *